24/08/2010

Spania - Pirineii Centrali

Incep blogul meu cu cateva poze ce le-am facut pe drum. Era programat sa plecam pe 11 august de dimineata devreme insa n-am mai avut rabdare si am plecat pe 10 august, noaptea la ora 23,00. In zona Palencia deja se crapa de ziua.

Photobucket

Photobucket

Dupa Burgos apar niste muntzisori, creste inima-n noi, deja ne apropiem de Pirinei. Deh, astia erau Cantabricii, da' nu conteaza, munte sa fie!

Photobucket

Facem si o pauza de relaxare, caldura mare, erau deja 35ยบC la ora pranzului. Vedetele voiajului:

Photobucket

Trecem prin Torla - Valea Ordessa - patrimoniu mondial, relief asemanator cu cel din Grand Canyon, e doar o privire, noi trebuie sa ajungem peste inca 2 vai, mai la est.

Photobucket

Pe drum imi atrage atentia un grup incolonat imbracat sumar. Oare ce-or face astia dezbracati pe marginea drumului??? La cateva sute de metri mai in fata vad si motivul: Escuela de Rafting (Scoala de Rafting)

Photobucket

Continuam drumul si in sfarsit ajungem la valea noastra, intram in munte printr-un defileu spectaculos

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Pico Posets sau Punta de Llardana

(Varful Posets denumit si Punta de Llardana)

Are dupa unele surse 3.369 m, dupa altele 3.371 m ori 3.375 de metri altitudine, este situat in Pirineii Centrali. Ca si inaltime doar varful Aneto il depaseste, avand 3.404 m. Ambele fac parte din grupa muntoasa Posets Maladeta din cadrul parcului national cu acelasi nume.

Punctul de sosire este Benasque, un orasel frumos, sa zicem ca este ca si Busteniul pentru Carpati ori Chamonixul pentru Alpi. De aici se poate pleca pe trasee minunate, fie plimbari, fie ascensiuni catre cele mai inalte varfuri din Pirinei.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Va veti intreba probabil de ce am ales acest varf, doar al 2-lea ca altitudine cand tot in zona era regele, atractia tuturor alpinistilor si cu inca vreo cativa metri in plus as fi avut un curriculum mai "consistent". Intai de toate fiindca sunt incepatoare, nici vorba de existenta vreunui curriculum, facusem la viata mea doar o tura usoara in Muntii Valcan in 1991 si o tura de 8 zile prin Retezat, anul trecut in 2009.

Apoi eu sunt o persoana speciala, in 2002 am suferit o chirurgie bariatrica si am slabit de la 110 kg la 64 kg. N-ar fi mare lucru o operatie, multi sunt operati si merg pe munte, ba chiar unii au cucerit Everestul avand proteze la ambele picioare (Mark Inglis, 47 ani, 2006). In cazul meu operatia afecteaza modul in care ma alimentez si hidratarea, doua elemente esentiale in cazul oricarui efort fizic. Aici eu am un mare handicap, nu pot ingera cantitati mai mari de 80 g de aliment la o masa si nu pot bea apa/lichide in timp ori imediat dupa ce mananc. Trebuie sa aleg mereu: acum ori manac, ori ma hidratez! Probabil ca la o ascensiune serioasa se ard in jur de 5.000 cal/zi, intake-ul meu zilnic este de circa 1.000 -1.200 cal/zi. In plus digestia si metabolizarea alimentelor sunt diferite fata de o persoana ce se alimenteaza normal. Ca sa scurtez, acolo unde lipsesc masa musculara si energia trebuie sa inlocuiesc cu multa ambitie si dorinta de a invinge.
Aceste doua motive ma fac mai circumspecta in alegerea unui traseu/varf si cum sunt inca la inceput nu doresc sa ma aventurez in ceva ce ar fi peste posibilitatile mele. Marile varfuri raman tot acolo, ma asteapta pana ma voi simti pregatita. :)

Sa revenim la jurnal:

Date tehnice:

Varful Posets 3.369 m: am urmat traseul clasic numit "Ruta Real" din Eriste si pe la Refugiul Angel Orus (total cca 30 km dus-intors)

Dificultate: medie - mare (aici eu sunt in dezacord cu tot ceea ce se gaseste pe net si se rezuma la foarte usor, ori usor). Nu din punct de vedere tehnic ci din punct de vedere al rezistentei fizice.

Timp: 3 zile

Diferente de nivel:

Prima zi: urcare - 1.010 m in 9 ore (rosu+verde pe harta)

1. Eriste (1.118 m)- Cascada Espigantosa (1.510 m) - 392 m urcati cu masina pe care nu-i pun la calcul
2. Cascada Espigantosa (1.510 m) - Refugiul Angel Orus (2.095 m) - 585 m
3. Refugiul Angel Orus (2.095 m) - zona de campare (2.520 m) - 425 m

A doua zi: urcare - 849 m (ceva peste 4 km distanta) in 5 ore, coborare 3 ore (total 8 ore) (galben pe harta)

1. Zona campare (2.520 m) - Canal Fonda (2.650 m) - 130 m
2. Canal Fonda (2.650 m) - Collado del Diente (3.012 m) - 362 m
3. Collado del Diente (3.012 m) - Varful Posets (3.369 m) - 357 m
4. Coborarea la zona de campare

A treia zi: - coborarea, identic cu ziua 1 - 1.010 m in 5 ore (verde+rosu pe harta)

Photobucket

Ziua incepe la rasaritul soarelui in campingul Ixeia din zona Benasque. Muntii sunt scaldati de razele soarelui, ne cheama, se preconizeaza vreme buna. Mai facem o oprire in orasel, inca vreo cateva poze.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Din Eriste urcam cu masina pana la parcarea din zona Cascadei Espigantosa pe un drum la inceput asfaltat apoi macadam. Parcarea era plina, de abia gasim un loc intr-o curba, o emotie in plus la cele legate de ascensiune. Oricum ar fi incepem traseul, eu echipata si vesela. Nu stiam ceea ce ma asteapta.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Rapid se innoreaza, vremea la munte este schimbatoare (ca si afirmatiile politicienilor???) si urcusul se inteteste. Bine ca pe alocuri ne intersectam cu paraiase unde ne putem astampara setea. Inca n-a inceput ploaia si drumul e destul de prafos.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Dupa vreo 4 ore de traseu, obositi, cu casa in spate, intrezarim adapostul Angel Orus, punct de referinta pentru marea majoritate a celor ce fac ascensiuni pe Posets ori alte varfuri si traseele din zona. Noi nu vom innopta acolo, incercam sa urcam mai mult, sa campam cat mai aproape de varf.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Vom face insa o pauza binemeritata, admiram privelistea extraordinara, chiar daca e mohorata noi ne bucuram ca in fiecare minut muntii isi schimba fatza, iar racoarea este amica drumetului. Pregatesc cate o cafea si o supa calda cu taietei, ne va da puteri pentru ceea ce urmeaza.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Reluam urcusul, refugiul se indeparteaza, ba chiar ni se arata si soarele pe alocuri.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Dupa ce urcam acest "defileu" plin de bolovani cadem obositi morti, mai ales eu, decidem ca e vremea sa cautam un loc pentru pus cortul. Se lasa seara, simtim deja frigul si umezeala. Din pacate n-am vazut stelele, era innorat si am adormit ca butucii.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

A doua zi ne trezim cu primele raze ale unui soare cu dinti, e ziua cea mare, vom incerca sa ajungem la varf. In ciuda faptului ca este vineri 13 august 2010...vineri 13...

Photobucket

Incep optimista urcusul, doar ca...dupa o urcare mai abrupta de vreo 50 de metri (altitudine) simt ca-mi pierd puterile si nu mai pot. Ametesc, vad negru in fatza ochilor.
La propriu. Imi amintesc ca tot ceea ce vazusem eu in jurnalele citite in pozele postate pe diverse situri parea a fi usor. Realitatea este alta, nici o poza nu poate reda maretia locului, imensitatea. Chiar si diferentele de nivel sunt acum vorbe goale. Ne transformam in puncte ce abia se vad pe lungimea cararilor ce duc spre varf.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Ma asez pe un pietroi si-mi zic in sinea mea ca azi nu-i ziua in care sa ajung pe varf. De fapt este mult peste posibilitatile mele fizice. Nu ma asteptam la asa ceva. Nu eram pregatita. Ii spun sotului ca am decis sa raman, macar sa mearga el singur acolo sus. Cu tristete incepem sa impartim lucrurile din rucsac, eu raman cu husa de ploaie a rucsacului in care pun sticla mea cu apa, o glucoza, ciocolata, polarele si crampoanele. El porneste incet la drum, eu il urmaresc cu privirea. Se indeparteaza. Pe masura ce trece timpul ma simt tot mai relaxata, parca mai odihnita, intorc privirea si vad ca barbata-miu o luase pe un traseu mult mai lung decat cel marcat. Era deja departe, nu mai mergea nici sa strig nici sa dau din maini, era deja la stadiul de punct pe o poteca. Ma ridic, strang elasticul la husa si improvizez o desaga pe care o pun pe umar si pornesc la drum. Pe poteca "scurta". Pe masura ce urc, se distinge o cireada de vaci, chiar la intrarea in Canalul Fonda unde zapada e vesnica si unde e recomandabil sa ai crampoane. Daca vacile acelea au ajuns acolo, pai atunci si eu pot! Macar asa ajung sa vad si eu urcusul final, pot numara cine urca, cine coboara si am o companie, ce-i drept cu coarne. :)

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Barbatu-miu ajunsese deja la Canal Fonda, se odihnea si facea fotografii. Suntem la jumatatea lunii august, avea zapada pe doar doua portiuni. Mai putzin decat era de asteptat.
Eu depasisem ciurda de vacute si mai aveam ceva de urcat. Ma vede, se opreste din pozat si ma astepta.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Desfiintez desaga improvizata, reorganizam rucsacul, punem crampoanele si incepem sa urcam prima parte, cea "usoara". Eram deja in forma.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Partea a doua a Canalului Fonda are deja alta inclinatie, aproape verticala. Iarna e nevoie si de piolet. Aproape ajunsa la baza varfului numit Diente de Llardana parea ca mai e doar putzin pana la varf. Fac o pauza si-mi adun fortele.

Photobucket

Odata ajunsa la baza Dintelui vad ca de fapt partea usoara a fost Canalul Fonda si ma asteapta inca o urcare lunga, abrupta, anevoioasa intr-un peisaj sec, prafos, lunar. Sunt gata sa renunt a doua oara. Noroc cu un grup de tineri care tocmai se intorceau de pe varf si care m-au incurajat sa continui.

Photobucket

Acesta este un "crop" din poza anterioara unde apar 2 puncte proeminente in dreapta sus. Erau doua persoane ce urcau spre varf. Mi se parea imens, peste posibilitatile mele.

Photobucket

Totusi incepem urcarea amandoi.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Lasam in urma dintele si incepem creasta, avem o portiune dificila, lunga de vreo 30 de metri in care latimea rocilor nu depaseste 70 de cm si pe ambele parti este haul. Un pas gresit...Insa chemarea cilindrului de beton ce marcheaza varful e cel mai puternic indemn pentru a continua.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Am reusit!!! I´m alive!!! Un efort supraomenesc. Imi vin in cap comparatii. Nu am multe la indemana. Doar cea cu urcarea pe Peleaga ori pe Retezat de la Lacul Bucura. Mai bine sa nu compar, fiecare munte e greu in felul lui, sacrificiul pe care-l faci ca sa ajungi pe varf e direct proportional cu bucuria reusitei. Am fost total nepregatita fizic, insa psihicul m-a ajutat sa depasesc aceasta bariera.
Unii au performante notabile in ale muntelui, fie cu timpi buni, fie cu trasee ori varfuri cu renume.
Eu sunt doar o femeie de 40 de ani care n-am fost la viata mea buna prietena cu sportul, mi s-a dat a doua sansa, iubesc muntele cu toata fiinta mea si vreau acum "la spartul targului" sa profit atat cat pot. Simt lipsa muntelui mai ales de cand sunt departe de Romania. Pretuiesc fiecare moment, fiecare peisaj, fiecare vedere este minunata.

Photobucket

Photobucket

Vorbeam de peisaje, acolo pe varf muntele se schimba in fiecare minut, ceata ori soarele apar unde si cand nici nu te astepti.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Am avut si un companion cu care am impartit niste firimituri de paine.

Photobucket

Am avut varful doar pentru noi, ne-am relaxat in voie chit ca prin prejur pluteau nori cenusii amenintand cu ploaie.
Incepem coborarea, doar acum am reusit sa pozez acea portiune mai dificila, 70 cm latime si pe laterale haul.

Photobucket

Coboram

Photobucket

Photobucket

Ceata se pravaleste peste noi, a inghitit deja jumatatea superioara din canalul inzapezit.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Se vede deja cortul, suntem aproape, vedem si niste tufe de rododendron, cam chel, poate din cauza altitudinii. Meritam si noi sa ne odihnim dupa asa o realizare.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Ziua a treia facem coborarea finala. Vremea tot schimbatoare, asa cum ii sade bine muntelui.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Coboram rapid insa tot avem vreme sa ne oprim pentru cateva fotografii si o reflexie. De exemplu mie mi-a atras atentia aceasta placa ce zice ca pana la varful Posets sunt 4 h si 15 minute. Da, de acord, daca-s facute de catre un atlet kenyan de cross-country. :)) Nu de o persoana normala care are si un rucsac ori mai vrea sa se opreasca sa faca o poza ori sa admire minunatul peisaj. Toti timpii dati mi se par absurzi, de parca muntele este calcat doar de profesionisti si forest-rangeri cu plamani de sherpasi. Gospodinelor ca mine nu li se da nici o sansa! :))

Photobucket

Sunt si flori pe traseu, acum le admiram.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Trecem din nou pe langa refugiul Angel Orus. Nu oprim ci continuam drumul.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

O tufa cu strugurei. Foarte multe tufe cu strugurei, zmeura, afine si ceva fragute, am vazut ca nimeni nu culegea, nu manca, probabil spaniolii cred ca-s otravitoare. ;) Mai bine pentru noi ca ne infruptam cu ele pe parcurs.

Photobucket

Un sarpe ce le arata directia celor ce urca.

Photobucket

Ultimii pasi inainte sa ajung la masina.

Photobucket

Photobucket

Am ramas placut impresionata de curatenia impecabila a tuturor cararilor de munte pe care le-am batut (nu doar la aceasta ascensiune), nu vezi un capac de PET, un rest, sticle, conserve goale ori vreo mizerie. Oamenii cand se intalnesc pe carari de munte isi dau binetze, zambesc si sunt amabili. Nu am auzit galagie. Nici vorba de muzici date la maxim, tipete, scandal, nu am vazut pe nimeni "la gratar". Familiile cu copii faceau picnicuri fara foc in locurile frumoase, langa apa, insa nu lasau in urma nici macar un servetel murdar. Chiar si masinile ori moto 4x4 trec cu discretie pe drumurile unde le este permis.

Esti 100% safe, siguranta aceasta mi-a creat un sentiment contradictoriu, pe de o parte e confortabil sa stii ca nu vine nimeni la cortul tau pe de alta parte se pierde enorm din misterul, teama ca pe undeva misuna un lup ori un urs. Nu se simte prezenta animalelor salbatice, intr-un lant muntos de o asemenea dimensiune cred ca au in jur de 20 ursi, numarul lupilor e secret fiindca nu-l gasesc mentionat pe nicaieri. O fi un numar cu o cifra!!!
Nu mai exista urma din viata traditionala, nu se vad ciobani, cainele ciobanesc de Pirinei nu l-am vazut nici macar in curtile vilelor din satele vaii Benasque. Ciurda de vacute de pe Posets nu avea nici vacar nici caine, parca fusesera lasate acolo cu elicopterul. Totul e dedicat turismului, ski-ului, sporturilor de iarna. Sunt convinsa ca ultimele legende despre atacurile lupilor ori ursilor au disparut inca din anii 70.
E dificila pastrarea acelui echilibru fin intre viata salbatica si turism, iar aici turismul este intensiv. Impresia mea e ca din punctul acesta de vedere Romania inca sta bine. Sa vedem pentru cat timp...

In sfarsit, aceasta ascensiune o dedic d-lui dr. Romeo Florin Galea care m-a operat si mi-a schimbat viata.

Sigur ca nu suntem la acordarea de premii Oscar, dar eu vreau sa aduc multumiri masinii care ne-a adus pana aici si retur, 2.500 km fara probleme :)), lui barbatu-miu ca mi-a suportat toanele (ca el putea face si Posets si Aneto in 3 zile) si betzelor de trekking - fara de care n-as fi reusit!! :)))

--------

Pentru vara viitoare visam deja la Muntii Fagaras pe care speram sa-i facem in compania lui Vasile, dragul nostru drag, iubitor si el de munte.

--------